Latest Entries »

Oricum eu nu o să mă vindec niciodată. Nu atâta timp cât voi sunteţi încă bolnavi. N-am eu putere să vă remodelez.

Iar dacă dintre toţi doar eu şi încă o mână de oameni suntem…  bine, ne acoperă şi ne înlocuieşte majoritatea. Şi uite-aşa devin eu cea care sunt în plus, iar voi rămâneţi drept unitate de măsură. Chiar doare. Pierd şi ultima sclipire de viaţă .

 

„Nu mă lăsa, aşează-mi-te-alături
Şi ţine-mi capul strâns să nu tresar
Când somnul bont la care-s condamnată
Se-ascute, răsucindu-se-n coşmar;

Cuprinde-mi tâmplele în palme-aşa
Cum ţii să nu se verse un potir
Şi pune-ţi gura peste gura mea:
Inspiră ţipătul care-l expir,

Să nu se-audă hohotul de plâns
Ce-şi hotărăşte trupul meu contur;
Îmbrăţişează-mă să nu mă smulgă
Valul de spaimă care creşte-n jur

Şi duce totul, şi în urma lui
Rămâne doar moloz şi ghilimele,
Şi se chircesc bolnave şi se sting
Şi soarele şi celelalte stele…”

(Ana Blandiana)

Ah, ce frumoase cuvinte ne-am putea spune intr-o viata! Si-n ce taceri tomnatice ne impotmolim in schimb…

Mainile nostre sunt intregi doar impreuna. Au un caus de eternitate…

Simt tot mai dureros cum mi se termină vara. Da, mi se termină vara asta atât de a mea. Şi simt totodată nevoia unei retrospective, tocmai pentru că, pentru întâia oară poate, mi-am lăsat aşa de mult timp pentru mine. Şi cred că nu în zadar. Toate ca toate, dar măcat am simţit pulsând fiecare sentiment în plinătatea lui întreagă.

Până când voi găsit puterea „să iau de la coadă toate câte le-am lăsat” (V. Lipan ), mă las vrăjită de Secret Garden şi a lor \”Romance on violin\”… Şi un PS : „În timpul verii, cântecul se cântă pe sine însuşi.”
(William Carlos Williams)

Superb şi înălţător.

Aseară s-a năruit peste mine un zid în plină stradă şi nimeni nu a sărit să mă ajute. Nu am păţit nimic vizibil, poate doar palpând pe dinăuntru să se observe ceva diferenţe. Dar m-am înfuriat al naibii de tare şi-am urlat din străfunduri: „Ce Dumnezeu nu aţi dărmat dacă ştiaţi că se clatină????!!!!!!!!” Ş-atunci a îngheţat întreaga suflare. „Domnişoara, mi-au zis colectiv şi nemişcaţi, nu e decât greşeala dumneavoastră. Aţi scormonit prea adânc acolo unde ştiaţi că temelia nu e consolidată. Nu vedeţi şi semnul <<Ţineţi-vă  la suprafaţă şi cu dinţii dacă e nevoie>> ?”

Mi-a coborât sângele din cap în inimă şi am zâmbit. „Mulţumesc, nu m-am rănit incurabil. Lăsaţi-i pe trecători să treacă pe trecere.”

Azi nu iubesc nimic perisabil. Azi nu am trup. Şi nici loc destul în mine. Caut gazdă.  Una temporară.

„Sunt convins că nu sunt absolut nimic în univers, dar simt că singura existenţă reală este a mea. Şi dacă aş fi pus să aleg între existenţa lumii şi existenţa mea, aş înlătura pe cealaltă, împreună cu toate luminile şi legile ei, încumetându-mă să planez singur în neantul absolut.” (Emil Cioran)

P. S. : „Şi ce importanţă poate să aibă faptul că eu mă frământ, că sufăr sau gândesc?” (Cioran)

Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.